vineri, 31 mai 2013

Bucataria fara foc IV - Ateliere practice si teoretice



Pentru ca iata in seria tocmai incheiata am avut parte de niste extraordinari oameni deschisi si plini de entuziasm si desi este un proces solicitant are o gramada de lucruri de oferit de ambele parti atat a noastra cat si a voastra, iata pentru cei care si-au manifestat dorinta de a participa si nu au reusit in seria din mai de ateliere, in iunie - iulie  le mai reluam odata pentru a intra apoi in vacanta pana in septembrie si a putea sa bucatarim mai mult caci avem destule surprize de pregatit. ;) 

Drept pentru care ne vom mai apropia odata de arta gustului, arta simtului gustativ, asa incat sa descoperim ce se ascunde in spatele ei....
Acest seminar de initiere in Bucataria fara Foc vine sa va deschida usa catre acest atat de nou si totusi stravechi obicei de a te hrani...este prepitagoreic chiar.
Seria de intalniri este gandita asfel ca la sfarsitul acestui seminar, notiunile de baza legate de gatitul fara foc sa va fie insusite si pe langa acestea si suficiente experiente directe cu pregatirile astfel incat sa puteti sa va apropiati de hrana cruda intr-un mod constient, atent si deschis.

In cadrul atelierelor veti avea parte de pregatire teoretica, practica, degustare si veti fi implicati in tot procesul de bucatarie.

Este un proiect care se va desfasura pe o perioada de 4 saptamani la sfarsit de saptamana mai exact sambata.

Vom incepe la 16:00 si vom incheia la 20:30 cu o mica pauza dupa primele 2 ore daca va fi cazul.

Structura acestor intalniri este urmatoarea




1.Omul si hrana ( intalnire interactiva si introductiva in aspectele legate de constitutia omului si hrana)

Cele 7 Gusturi
Temperamentele si hrana
Diferenta dintre pofta si nevoie
Igiena hranirii( aspecte legate de importanta felului cum sunt consumate alimentele)
Compatibilitati intre alimente
Ghidul amestecului alimentelor
Suport scris

In acesta intalnire, vom patrunde in notiuni de baza in Ayurveda ,Hrana isihasta si elemente de natura psihologica a omului pentru a putea fundamenta o baza de la care mai apoi sa putem construi un mod de hrana potrivit fiecaruia dintre noi.




2. Introducere in bucataria cruda
Alimentele si sursa lor
Hidratarea
Germinarea
Vlastarirea
Deshidratarea
Bauturi
Gustari
Paine si crackersi
Retete
Vom discuta si despre cele necesare pentru a putea sa gatesti crud acasa in materie de ustensile.




3. Un pranz Crud
Cum compunem un pranz
Cum il pregatim
Cum il servim
Retete

Vom pregati impreuna supe, creme si pateuri crude, sushi, paste si alte minunatii de gen.




4.Cofetaria Cruda

Dulciuri
Prajituri( cum pregatim prajituri crude)
Torturi crude ( cum pregatim un tort crud)
Retete

Seminarul va avea loc la Casa Rudolf Steiner - Bucuresti, Str. Visinilor nr 17 sect 2( zona Hala Traian)

Pentru inscrieri, rezervari si informatii sunati la 
0757 353242/0757 309134 Alexandru Bugnariu, pe adresa de bucatarulvegetarian@gmail.com 
Numarul de participanti este de minim 10 maxim 20 persoane pe modul,(4 intalniri).

Costurile de participare sunt 350 lei/persoana, includ suport scris, necesarul de ingrediente pentru toate preparatele care se vor lucra si care vor fi degustate, mancate si chiar luate acasa dupa caz.Taxa pentru curs se va achita integral la prima intalnire pentru a putea avea fondurile necesare achizitionarii ingredientelor in vederea prepararii.
Este necesar sa aveti un cutit de bucatarie personal ideal din material ceramic, un suflet si o minte deschisa si bucurie.
Pentru a putea sa va formati o idee legata de ateliere aveti imagini de la cele anterioare aici.

Va asteptam cu drag.

duminică, 19 mai 2013

Pranz de duminica in stil thai...

Daca este ceva ce consider incredibil sunt aceste paste de orez....Ufffffffff! geniale, gaselnita! Nu trebuie fierte sunt extrem de saracacioase in carbohidrati sunt foarte usoare si delicioase mai ales in retetele de natura asiatica.

Azi la pranz am poposit in jurul unei retete thai...simpla fara prea multe pretentii dar hranitoare si proaspata.


pentru a o pregati am luat 3 dovlecei mici de gradina, la fel 3 morcovi o legatura de ceapa verde, o legatura de coriandru proaspat si nitel ulei doar cat sa se incalzeasca cele tocate felii dupa cum vedeti, foc mic si inabusit cu 3 catei de usturoi ras si nitica sare.


...deja erau gata dupa nici 5 minute de stat pe foc....


o salata din castraveti proaspeti , kale , vlastari de floarea soarelui si de ceapa rosie alaturi de ceapa verde si aranjata cu zeama de lime si nitel ulei de masline aromat cu cimbru


....am adaugat pastele peste legume, paste care in prealabil au stat in apa circa 8 minute , apa adusa la fierbere si oprita apoi.


i-am pus pe masa si .....i-am mancat!



Nu va puneti pofta in cui, pune-ti-o in slujba nevoii!

Pentru un scop mai inalt

Iata astazi se face o saptamana de la targul Raw al Ligiei, care dincolo de aspectul sau comercial, a reusit sa intruneasca la un loc, datorita prezentei oamenilor care sunt in proces de schimbare al vietii lor si idealurile pe care acestia le poarta cu ei.
 
Un ideal este o viata sanatoasa, o viata care sa ofere sansa de a manifesta diversele aspecte ale fiecarui individ astfel incat sa poata intreaga societate sa beneficieze de ele intr-un mod echilibrat si constructiv si pentru cei care se manifesta sa fie o posibilitate de crestere, cunoastere si dezvoltare interioara si exterioara.

Oamenii care au idealuri comune de obicei se strang la un loc si se straduie sa le intrupeze pe acest pamant prin faptele lor. Idealul unei vieti sanatoase are acum un tel concret catre care poate sa-si verse din ceea ce are acest ideal de oferit, iar acest tel este Clinica Nera.

Am ajuns sa sprijin acest ideal si sa subscriu unui astfel de tel datorita unei extraordinare prietene, Andreea Mihalcea si prin atat de sustinuta munca depusa in Totul Despre Raw.Multumesc inca odata pentru faptul ca mi-ai oferit oportunitatea sa iti stau alaturi.

In cadrul targului a existat o serie de intalniri sub egida sprijinirii viitoarei clinici unde mai multi dintre noi am prezentat cate ceva din munca noastra legata de alimentatie si de un mod de viata sanatos...ca tot suntem idealisti...suntem unii practici nu doar visatori.

Am avut privilegiul de a prezenta putin importanta unui dressing intr-o salata si mai jos aveti cateva imagini de la aceasta prezentare.

Profit de ocazia asta sa va reamnitesc ca daca doriti sa sprijiniti clinica si ridicarea ei aflati foarte multe informatii atat pe lincul lor de pe facebook cat si pe pagina celor de la Totul Despre Raw si mai ales AICI.

Impreuna vom reusi intodeauna sa facem diferenta, alaturati-va si voi!







sâmbătă, 18 mai 2013

Femeia si roata....

Traia odata demult intr-o parte de tara romaneasca un om bun la suflet si haruit de Dumnezeu....era cam iute de manie el, dar altfel n-aveai ce-i spune, ca era omu pe treaba lui...intr-o zi, isi trimite omul nevasta cu trebi in targ...si cum stie ca ii mai uituca muierea ii spune sa fie cu bagare de sama la cele trebuincioase ca iaca is trebi de facut si vine sambata si trebuiesc toate duse cu grija la indeplinire sa poata sa fie hodina de duminica plina si tihnita.

Omu nostru isi puse in plan sa fac multe sambata, unu dintre lucruri fiind sa-si puna roata la car caci se rupse osia si iata ca nu mai era chip a umbla cu el..... se aseza linistit pe ladoiu din ograda si asteapta gandit la planul sau cum sa faca cu roata.

Muierea ca muierile mergand spre targ vede una, vede alta, toate treburi bune si ieftine da nu se-ndura sa strice din galbeni sa nu cumva sa se trezeasca acasa cu toate in cap si cu coscogeamitea barbatu tunand si fulgerand ca i-a iesit din cuvant. Mere ea prin targ cumpara toate cele trebuincioase si o apuca asa o slabiciune pe la genunchi si se lasa femeii cu lesin....se aseza biata la umbra unui nuc si dupa ce isi trage sufletu se porneste agale si cu grija spre casa cu toate cele cumparate....mai putin roata ca uitase complet de ea!

Barbatu intre timp isi pregateste caru, scoate scule, cuie, toate cele, curata ograda, hraneste lighioanele si marhaile si dupa ce imbuca sanatos o daraba de branza si niscvai mamaliga, se aseza iar pe ladoi asteptand muierea....

Iaca intr-o vreme 3 ceasuri dupa amiaza, vine si femeia incarcata ca un catar de la targ. Barbatul bucuros sare in picioare ii iese inainte o apuca de subtiori si o cara cu dansu in casa plin de nerabdare sa vada ce aduse femeia.

Rascoleste prin straite si prin desagi, se uita in stanga, se uita in dreapta,cata in sus, cata in jos....dar ia roata de unde nu-i.....deodata chipui deveni galben, apoi alb si brusc se umplu apoi de roseata de ziceai ca s-o frecat cu piparus nu alta...femeia biata cand il vazu sa cada din picioare ...."sa te tii acu ce vine peste mine"zise biata...ca om bun e, da cand da dracu in el, zici ca tot iadu se aduna-ntransul si nu-l stavilesti la gura nici cu toti carpatii cand se pomeneste a suduii si blestema. Si iaca nici de-asta data nu se mai rabda omu nostru si incepe a urla la femeie :" Ti-o traznit Dumnezo capatana ! Cum se face ca iar ai uitat !? Pogora-s-ar nalucile din capu-ti drept in fundul Ghenei! Cum stropsala lui Dumnezo ti atata de gol pridvoru dintre urechi!? Un lucru iti cere omu si nici atata nu esti in stare a face, cum mama dracului te-o facut Ceru atata de slaba de minte!! Pfffffffiiiiiiii dracia dracului de ie treaba!!!! Ptui Maica Precista si Inaltate Hristoase am sa iti leg mintea cu ata intr-o zi poate asa n-ai sa o mai pierzzi!"

Femeia biata, sa se bage in pamant nu alta, era necajita foc ca ii era tare drag si il iubea si nu vroia sa il vada necajit si se sparia rau cand chiaunu asta il apuca gura a urla...si cum umbla ea cu naframa prin ograda trasa pe ochi, sa nu o mai vada pamantu de atata ocara,......ce sa vezi in fundu ograzii, agatata la costei era o roata luata de barbatu-so mai de mult si uitata acolo....o lua cu grija si o duse langa barbat care inca boscorodea imbufnat si o puse cu grija alaturea si se indeparta....Omul nostru auzind-o plangand dupa ce se mai potoli, incepu a-si musca din suflet de parere de rau...nu era chiar un capat de lume....roata....dar femeia.....ea  era lumea lui....! se intoarse si cand vazu roata se inverzi la fata de groaza si de rusine...biata ea isi varsa amaru singura intre blide si linguri...se duse la ea cu o floare de iasomie din tufa de langa grajd.....ii ceru sa-l ierte...

Lumea asta-i o mare roata....si-i rotunda.Aveti grija incotro o invartiti si mai ales cum o invartiti.
...si ca tot am scris de roti...tot o roata am facut si eu azi in bucatarie....



una din seminte si fructe, un tort crud cu blatul din migdale si curmale garnisit cu nucsoara si ienibahar,
piersica , menta, capsuni si cocos crud si o crema din caise si vanilie cu un caramel de cardamom si scortisoara deasupra




Blat: Curmale proaspete , 2 cani migdale hidratate
Fructe: Capsuni, caise, piersici
Crema: Caju si vanilie - 2 cani
Caramel: Sirop de agave, cardamom negru mojarat, scortisoara ienibahar.


Pofta sa va fie slujbasul nevoii!

luni, 13 mai 2013

Tu...Isis..mareata Isis...

Am uitat vechii zei, am uitat vechile rituri...s-a pierdut vapaia spiritului tot mai adanc in carne si tot mai neagra si mai opaca a devenit vederea pentru flacarile vietii si pentru ceea ce, de dincolo de lut, insusi lutul il plasmuieste.

Sta in fata noastra acum pe dea-ntregul dumnezeirea si orbi umblam cautand  cu toate mainile zavoarele intunecimii noastre....cu ochii inchisi doar, poti sa redeschizi vederea si 12 cai salbatici sa cauti sa-i cunosti sa-ti poarte spre lumina ochii si sa-ti reteasa in tine re-legarea...

Se-nvart inca pe cer titanii si vechile lor canturi inca rasuna-nflacarand intreaga Maya spre noi si noi mistere...

Esti tainica acum, te-ascunzi ascuns si taci acum...tacerea e cea mai strigatoare voce a ta si cel mai aprig cuvant al tau...Zeita...

Tu Mama ....tu Fiica...tu Cupa...primeste aceasta umila ruga si ofranda a mea!


Rugaciunile mele sunt adevarate atunci cand devin fapte!atunci cand spirit prin suflet si prin carne spre lume radiaza.

Mi-am asternut rugaciunea pe un altar de migdale si nuci si l-am legat cu mirodenii si curmale proaspete, am pust sa se sfaraie in focul rece al spiritului caise proaspete si imbracate in vesmant de scortisoara, din branza data spre dichis neobositelor fiinte nevazute ce azi le spurca unii cu nume de enzime si probiotice...am facut crema acrisoara inca si ca sa poata sa atinga trupul tau mareata ISIS, am garnisit aceasta hrana cu un mir dulce de cardamom negru , ghimbir si miere.

In fiecare clipa sta ascunsa o taina, in fiecare gust se ascund milenii.....



Patru Calatori....




Trecea pe drum odata un trubadur...un menestrel cum altul nu-i umplut de nebunie si de glume cu caru, ce-si incanta mereu si mereu tovarasii de drum, de bautura, de ras si chiar si de necaz....facand din toate pan' la lacrimi haz....Gutuie al sau nume...un bland si dulce si pufos dar nestatornic si greu de oprit din valvartejul sau ametitor...vrajitoresc....
...de ar fi sa-l privim din afara am vedea ca nu-i altcineva decat atat de zapacitul sangvinc...si pentru acest temperament am creat o personificare in gust...facand o branza care sa il fac vizibil....:)

Menestrelul Gutuie - Branza de caju si macadamia maturata 48 de ore cu probiotic la care am adaugat coriandru proaspat, scortisoara , ienibahar, agrise, curcuma si putina sare iar pentru a-l potoli i-am pregatit un sos de mango si gutuie.

Pe drumul sau acest zglobiu de menestrel se intalni cu aprig cavaler....purtat de armasaru-i rosu ca flacara si invesmantat in palpainde flacari s-apropoie arzand de propria-i fiinta Piparus....Cavalerul....Ochii plin de jaratec se inmoaie putin si scurt la vazul imprastiatului de menestrel...in el sta ascunsa forta si intreaga valtoare a vointei si a infaptuirii....el este cel care pune mereu totul in miscare clara si cu tel precis....

Cavalerul Piparus - Branza de caju si macadamia maturata 48 de ore cu probiotic la care am adaugat nucsoara, chilli, cardamom negru, rosii uscate si l-am temperat printr-un sos de verdeturi cu semnite de pin.

Dupa intalnirea celor doi si cateva replici acide s-au decis ca merita sa mearga impreuna la drum mai departe si iata ca la o rascruce de drumuri spre surprinderea lor au dat de o aratare zdrenturoasa care nu stiai daca e om sau jivina.....rapciogos si plin de zdrente tanguindu-se de necazu-i propriu iata ca sade intr-o umila cersetoreasca postura, nimeni altul decat ....cersetorul...si nu orice cersetor....ci

Cersetorul Galbior - Branza de caju si macadamia maturata 48 de ore cu probiotic la care am adaugat  masline, mirt, ciuperci salbatice marinate, sare si pe care l-am potolit din urlat cu un sos de cocos cu usturoi si cimbru.

Desi Piparus l-a altoit de vro doua ori pe spinare iar Gutuie i-a ras in nas batjocoritor n-au avut ce face si l-au luat cu ei...in drumul lor prin lume....N-a trecut mult ca iata au ajuns din urma un rotofei si bland boier ce mergea mancand cu pofta dintr-o straita o gutuie galbena asezonata cu un iute ardei.....si le manca asa de-ti cerseau ochii dupa ele....vazandu-i pe cei trei ii chema sa poposeasca si sa-si traga sufletul langa dansu la umbra unui nuc ratacit...ca tocmai ce merse mai bine de un sfert de ceas si se cerea hodina....

Boierul Pruna - Branza de caju si macadamia maturata 48 de ore cu probiotic la care am adaugat prune deshidratate, fistic, vanilie, tonka, piper sichuan, marar si l-am pus in miscare cu un sos de lime si portocala.


duminică, 12 mai 2013

Lubliana...fiica de elfi


Povestea acestui preparat s-a nascut pe fondul unei provocari , aceea de a participa la un concurs...ale carui rezultat si a carui retrospectiva o voi face intr-un alt articol dedicat special, pentru ca are nevoie de un articol special....dar revenind...

Iubesc parfait-urile sunt deserturi extrem de rafinate, cu o delicatete si o savoare aparte cand sunt reusite, sunt niste nobile fiinte nascute din maini inzestrate cu har....
Pentru a le realiza o serie intreagga de procese trebuie cunoscute pentru a putea imbina texturi si cremozitati cu gusturi si compatibilitati astfel incat sa poata sa devina o experienta la fel de unica cum este o piesa de Bach sau de Chopin...sau de ce nu o saritura cu coarda elastica.

Trei tipuri de crema pentru acest preparat, una cu fruct, una onctuoasa si bogata, si una savuroasa si proaspata...


Cea galbena...este o crema de mango cu scortisoara sirop de agave si ghimbir....usor acrisor putin picant si aromat....urmat de un strat de fistic crud pisat marunt cu un strop de agave peste care imbinat cu coaja de lime vine sa faca contrast cu ceea ce aduce ca bogatie untul de cocos batut cu vanilie si sirop de agave.....
pentru ca este o fiica a elfilor acest preparat....n-am putut sa nu-i pun niste Soculina( flori de soc proaspete sacrificate in mojar cu nitica miere)  peste....sa-i scoata personalitatea si mai mult in evidenta.

Un desert usor si proaspat un desert ce striga dupa savurare...!