miercuri, 12 decembrie 2012

O zi din viata unui preot…


Ma trezesc, orasul e zbuciumat deja de trafic si il aud din coltul meu ascuns si cald cum colcaie deja…e usor trecut de opt si ma ridic, intinzandu-ma ca un pisoi tanar langa dupa o noapte dormita langa cuptorul de lut…siesta de dimineata, bicicleta, rucsacul cu uniforma,boneta si cutitele, o cana de ceai inainte de plecare si la drum.



Aerul s-a facut tot mai rece si mainile pe ghidon incep sa inghete, desi nu mi-e drag sa renut la libertatea pe doua roti trebuie curand…cu ochii lacrimand de vant traversez Bucurestiul in stilu-mi caracteristic, sarind borduri ocolind babute si trecatori, strecurandu-ma printre masini…ma asteapta…stie ca vin si ma simte…si eu pe Ea.

Ajuns in la poarta imi leg “calul” de gard si intru trecand repede prin curtea pietruita si ma apropiu de geamurile usor aburite ale usii de la intrare...e inca devreme si liniste, intru usor si ma indrept spre locul unde de obicei pot sa ma pregatesc in tihna pentru Ea.

 Imi pun pe mine straiul negru si ma leg cu grija intr-un sorṭ, imi prind parul coc in varful capului si imi asez linistit boneta. Scot trusa de cutie si cu ele sub brat pasesc pe scarile scartainde de lemn …ma simte, stie ca sunt la cativa pasi, inima mea a capatat si ea un usor freamat, ating cu mana drepata lemnul usii impingand usor intru…


…ma soarbe pe de-a-ntregul ii ating fiecare particica si ii simt raceala si aromele , asprimea texturilor si finetea in care invaluie fiecare miscare fiecare pas al meu…eu umilul tau slujitor…prieten…iubit...
Aprind un chibrit si odata cu el focul Ei nestins se reaprinde in sanctuar…se trezesc incet toate in juru-mi la caldura sfanta si ma cheama sa le dau binete….Se aud voci de dincolo de usa pe care am intrat, inchid ochii si ma daruiesc tie mandra Zeita si iti pun trupu-mi si sufletu-mi la indemana sa plasmuiesti Tu hrana pentru cei ce sunt infometati…



…si incepe sangele sa alerge prin vene,  purtat de Spiritul Tau nevazut si flacarile ard, se sfarie uleiuri, striga mirodenii in zbuciumul de cantec, alearga mirosuri cu dâre si cu izuri de fum usor de rumen spre farfurii intinse si delicat invesmantate, se-nalta ritmuri de tobe ascutite si si scrijelit de piatra pe lame lucitoare frecate sa sfarame ofrande pe asprele altare….sa nasca prin jertfa stropilor de sudoare savuroasele Tale daruri…


Se aude doar linistea nascuta de momentul primei bucati gustate….aici in asta clipa zace tot harul cu care Tu m-ai inzestrat….sa pot sa-ti fiu Preot…Tie Craiasa fara nume Zeita Tainica…Tie cea invesmantata in mirodenii si binecuvantata de toate roadele pamantului, Tie celei care a adunat in Sine tot plansul,bucuria, dansul si nevoia omului de Hrana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu