Piperul...si taina lui

Am luat mojarul si pistilul in mana si cu o mana mica de boabe de piper amestecate am inceput sa mojarez....se intampla ceva superb cand incepi sa sfarmi usor cu dragoste si totusi cu suficienta intensitatea ceea ce natura a condensat intr-o boaba....o intreaga lume este acolo ascunsa....Toate impresiile si starile unui an se strang intr-o samanta indiferent care ar fi ea si daca iti deschizi simturile, poti pasi prin portile lor inapoi in timp sa te apropii de starea si de felul anului in care au fost culese...E exact cum fac cunoscatorii de vinuri cand deschid o sticla veche, dupa aroma gust si buchet, dupa asprimea si dupa senzatia tactilo-gustativa la nivel de limba pot ( cand sunt scolite aceste simturi) sa spuna daca acel an a fost secetos sau nu, daca strugurii s-au copt destul sau nu, daca a fost un an plin, imbelsugat sau mai saracacios....si daca asta se poate dintr-o sticla de struguri prelucrati...ceva se intampla....ramane fiinta acelui an acolo...esenta lui....si asa....daca ne gandim ca in trecut fiecare an era un prunc ce se nastea odata cu amurgul celuilalt si care crestea, isi dadea in petec intai, apoi matur se implinea si cu bucuria unei vieti implinite se retragea lasand loc urmatorului....asta spun legendele...

Ma intreb, oare nu-i aceeasi treaba inchisa si in seminte?....caci ele sunt purtatoarele si instrumentele pe care an de la an si le da sa poata sa-si manifeste virtutile si splendoarea...preluand si ducand mai departe ceea ce au lasat stramosii sai....

Desi pare asa rupt din povestile cu zane, aici sta ascuns un adevar pentru omul ale carui porti sunt deschise...o realitate suprasensibila isi varsa intreaga fiintialitate in condensatele boabe de tot felul...stiti oare cum miroase lumea spirituala?.... oare miroase?...:) ....

Incet ma apropii iar de momentul  mojararii, caci o aroma de un anume fel se raspandeste si imi inunda narile trezind in mine culori si forme si trairi, imagini ale vremilor din anul trecut, caci e prinsa in ea intreaga sa valtoare .....pe langa asta fiinta toata a piperului isi varsa in mine esenta sa ascunsa, si-mi spune cat de drag ii este sa poata fi alaturi de cei ce stiu sa asculte in tihna la taina sa....caci este o fiica a focului nestins ce vesnic arde in vapai de spirit, ce si-a croit singura in lume un drum sa poata sa ajute omul atunci cand vremurile negre isi arata coltii, sa poata sa-i cladeasca launtru foc si jar...cand iarna sta sa fure din ale lui puteri....

Dupa o astfel de impregnare, o transa usor aspra de cateva clipe, starea se imprastie usor si arunc boabele zdrobite peste untul topit si le sacrific pentru o domnita infrigurata intr-o zi de toamna....lasand sa curga un sos de piper alb peste niste cartofi rumeni cu friganele de broccoli....

Cine e oare aceasta bobita focoasa?

Ea este samanta unui  arbust catarator, peren. Crengile sunt solide, se catara si se ramifica pe punctele de sprijin. Frunzele sunt late, ascutite la baza, puternic striate. Florile sunt in forma de deget, cu multe protuberante mici; frunzele au marimi variabile. Fructele sunt ovoide sau sferice, de culoare rosie aprinsa atunci cand sunt coapte. Semintele sunt, de obicei, de forma sferica. 
Se cultiva in zonele tropicale, foarte calde si umede. 

Piperul este nativ din Malabar, o regiune pe coasta vestica a sudului Indiei; astazi, aceasta regiune apartine provinciei Kerala. Piperul este cultivat de milenii. Forma sa salbatica nu a fost inca identificata cu certitudine, dar exista cateva specii inrudite intre ele in sudul Indiei si in Birmania. 

Piperul negru si alb sunt cunoscute inca din antichitate, dar piperul verde (si, mai ales, cel rosu) sunt “inventii” recente. Piperul a ajuns in Asia de Sud-Est acum mai bine de 2.000 ani; s-au gasit dovezi ca la acea epoca crestea deja in Malaezia si Indonezia. In a doua jumatate a secolului XX, productia de piper a crescut dramatic, datorita noilor plantatii infiintate in Thailanda, Vietnam, China si Sri Lanka. In Lumea Noua, Brazilia este cel mai important producator de piper, plantatiile ei aparand pe la 1930. Pe plan mondial cei mai importanti producatori sunt India, urmata de Indonezia, a caror productie cumulata depaseste 50% din productia totala anuala. 
Cea mai importanta sursa de piper alb este mica insula indoneziana Bangka, la sud-est de Sumatra. Boabele se numesc Muntok, dupa portul principal al insulei. Cantitati mai mici de piper alb se produc in Sarawak, unde cea mai buna calitate se numeste “Sarawak Cream Label”. Mai este si piperul alb brazilian, care are insa o aroma slaba, si care este considerat ca avand o calitate inferioara. Brazilia produce piper alb, verde si negru, de-a lungul Amazonului, in statul Para.

Numele piper deriva din numele sanskrit “pipali”. Acesta a dat nastere grecescului “peperi” si latinescului “piper”. In aproape toate limbile contemporane denumirea piperului provine din sursa latina. Exemplele include “pepper” in engleza, “pepr” in ceha, “poivre” in franceza, “pfeffer” in germana, “pippuri” in finlandeza, “perets” in ucrainiana. Dintre limbile europene doar cele iberice, “pimienta” in spaniola si “pimenta” in portugheza, au origine diferita.

Cateva limbi semite din Asia de vest au imprumutat de asemenea grecescul “piperi”: “filfil” in araba, “pilpel” in ebraica, “biber” in turca, “bibari” in kurda, “pilpili” in georgiana si “bighbegh” in armeana. Ajungand relativ tarziu in Mediterana (cam in secolele IV – V), piperul nu este descris in Vechiul Testament. 

In sanskrita, denumirea cea mai frecventa pentru piperul negru este “marichan”, de aici derivand “milagu” in limba tamila, “miriyalu” in limba telugu, “kali mirch” in hindi si urdu. 
Denumirea sanskrita este sursa termenului modern indonezian, “merica”, termen care a fost imprumutat in limbile malaeziene in acelasi timp cu cultivarea piperului, acum 2.000 de ani. 
Chinezescul “hu jiao”, care inseamna “piper salbatic”, este sursa denumirilor din japoneza “kosho” si coreeana “huchu”.

Cel mai bine este ca piperul sa fie cumparat sub forma de boabe, piperul proaspat macinat fiind de departe superior celui comercializat ca pudra. Boabele intregi isi pastreaza calitatile pe timp nedefinit, dar macinatura isi pierde aroma si iuteala, in timp. Boabele se pastreaza cel mai bine in containere inchise ermetic, la adapost de lumina si umezeala.

Este utilizat in preponderenta cel negru, dar desi sunt boabele aceleasi plante momentul culegerii spune ce culoare are si mai ales ce predomina aroma sau iuteala sa. 

Exista 4 feluri de piper respectiv alb, rosu, verde si negru provenind de la aceeasi planta si mai sunt cateva versiuni de piper care provin de la alte plante, dar despre care voi scrie separat....nu-i bine sa fie toata taina dezlegata odata.

Daca va lipseste din casa....e ar fi bine sa-l luati e util....si despre scopul sau mai vorbim pe larg....la Ingrediente este disponibil daca vreti ceea ce folosesc eu.

Pofta sa va fie slujbasul nevoii!